Judetul Satu Mare

 

Caracteristicile judeţului Satu Mare

AMPLASARE GEOGRAFICĂ ŞI RELIEF

Judeţul Satu Mare  este situat în partea de NV a ţării în bazinul inferior al Someşului, este delimitat la Nord de frontiera României cu Ucraina, la NV cu frontiera cu Ungaria, la SV se învecinează cu judeţul Bihor, la SE cu judeţul Sălaj, iar la E cu judeţul Maramureş.
Suprafaţa judeţului este 4417,8 Km2, reprezentând 1,9 % din teritoriul României. Relieful judeţului este variat cuprinzând toate formele de relief : câmpie , dealuri, munţi. Forma dominantă de relief  este câmpia care reprezintă 62% din suprafaţa judeţului. Ea se întinde în partea de V a judeţului şi este brăzdată de râurile Someş şi Crasna. Altitudine maximă în câmpie este de 126 m. Trecerea de la câmpie la zonele montane se face treptat de la V la E.
În parte judeţul Satu Mare îşi  extinde suprafaţa peste unitatea structurală de bazin a Depresiunii Pannonice, partea sa estică (Câmpia Someşului). Deşi fundamentul acestui compartiment, alcătuit din blocuri de şisturi cristaline şi sedimente mezozoice, nu are o expresie la zi, de el se leagă în mare parte evoluţia terţiană (neozoică) a teritoriului. La finele terţianului fundamentul cristalin este compartimentat de un sistem complicat de falii dispuse în două sisteme ce se întretaie aproape perpendicular (cele carpatice direcţionate aproximativ E-V şi cele pannonice orientate aproximativ N-S), sistem de falii pe care fundamentul a fost ridicat sau coborât inegal, astfel încât ulterior umplutura sedimentară are grosimi diferenţiale (blocul Someşan şi al Nirului; depresiunea Crasnei inferioare - fostul bazin Ecedea; şanţul tectonic al Ierului).
Depozitele de umplutură, depuse într-o mare cu largi variaţii ale liniei de ţărm, încep cu faciesuri de marne şi argile, conglomerate şi nisipuri. Cea mai mare dezvoltare au depozitele de vârstă pliocenă într-un facies monoton în care alternează argilele, marnele, nisipurile şi pietrişurile cu grosimi de 2.000-3.000m. O mare însemnătate o au depozitele mai noi, cuaternare, prezente în zona de câmpie şi la contactul ei cu spaţiul montan. Aceste formaţiuni cuaternare, compuse din depozite fluvio-lacustre, eoliene şi de mlaştină sunt reprezentate prin argile, nisipuri, pietrişuri, argilă roşcată şi depozite loessoide.
Cea mai mare extindere la suprafaţă, alături de aluviuni, o au argilele roşcate şi depozitele loessoide ce au o relativă continuitate în zona sudică, până la relieful deluros care bordează zona montană.
Cele mai vechi depozite ce apar la zi sunt cele de vârstă sarmaţiană în partea de SE (în SE comunei Socond) şi de E (în sudul comunei Vama).
În generarea unor fenomene de risc de mare însemnătate o au argilele roşcate (Pleistocen superior),cu grosimi de 2-10m în zonele joase şi de peste 20m în zonele de dealuri. Această formaţiune litologică ocupă dealurile, partea superioară a suprafeţelor de racord cu zonele joase (glaciesurile) şi chiar terasele. Este de fapt un amestec de argilă şi nisip, de culoare roşie-gălbuie, uneori cu intercalaţii de loessuri şi pietrişuri mărunte şi concreţiuni feromanganoase.
Originea acestei formaţiuni este controversată.
Aluvionarul cantonat pe terasele Someşului, Crasnei, Turului, Ierului şi afluenţilor acestora este şi el dominat la partea superioară de alternanţe de argile nisipoase, nisipuri argiloase, prafuri nisipoase galben-roşcate. Cu cât altitudinea teraselor scade, acest strat poate avea grosimi de 7-14m, compus din argile nisipoase de culori variate, nisipuri argiloase, nisipuri, turbă şi mâluri.
O a doua unitate structurală litologică din cadrul judeţului Satu Mare este cea de bordură  care are o paleoevoluţie complicată, marcată de frecvente înaintări şi retrageri ale ţărmului marin, subordonate climatului cu răciri şi încălziri repetate, îndeosebi în cuaternar. Coborârile şi ridicările bazei locale de eroziune şi denudaţie au avut repercusiuni în energia proceselor, astfel încât ritmicitatea depozitelor cunoaşte faciesuri foarte variate, de la pietrişuri spre nisipuri şi argile, procese care s-au continuat până în zilele noastre. Această paleoevoluţie marcată de ritmicitatea climatică, face ca înspre zonele joase delimitările între unitatea de bazin şi cea montană să fie greu de făcut, asistând la o perpetuă remaniere de depozite din aproape în aproape, lipsind atât denivelările morfologice, dar şi cele de faciesuri petrografice. Din acest punct de vedere se poate considera că ansamblul de câmpie al Someşului intră în contact intim cu prelungirile vestice ale blocului montan Oaş-Gutâi.
Cele mai reprezentative unităţi de bordură se găsesc în partea vestică a dealurilor Sălăgene în vestul insulei cristaline Culmea Codrului şi în colinele exterioare ale Depresiunii Oaş.

Unitatea montană este reprezentată de munţii Oaş-Gutâi la a căror punere în loc un rol important l-au avut faliile care au dus la  prăbuşirea blocului Pannonic. Originea vulcanică a acestor munţi oferă o imagine asupra litologiei lor (andezite, riolite, dacite) la care se adaugă piroclastitele. În prezent, în relief se păstrează curgerile de lavă, corpurile vulcanice înrădăcinate şi piroclastitele ocupând doar un sfert din suprafaţa montană (178km2). Corpurile vulcanice apar ca masive izolate (Pietroasa, Cetăţeaua Mare, Cetăţeaua Mică, Spatele Dealului, Dealul Negre, Dealul Coasta, Măgura Târşolţului, etc.). În general, corpurile vulcanice sunt dispuse în lungul unor falii majore şi au fost puse în loc în decursul a trei cicluri eruptive, începând din Badenianul inferior şi terminând cu Pliocenul.
Relieful reprezintă expresia la zi a unei paleoevoluţii îndelungate a celor trei unităţi amintite anterior.
În partea de est, deşi pe o suprafaţă restrânsă se află munţii Oaş-Gutâi,  cu înălţimi de 600-1200m. Între aceste grupuri montane, în lungul râului Tur şi afluenţilor lui, văilor Lechincioara şi Valea Rea, râului Talna Mare se întinde depresiunea intramontană Oaş cu cele trei componente ale sale (Negreşti, Târşolţ, Cămârzana), ce se insinuează pe văile ce separă interfluvii alcătuite din roci vulcanice.
Depresiunea Oaş comunică cu Câmpia Someşului prin cursurile de apă ale râurilor Tur şi Talna Mare, ce înconjoară la nord şi sud Măgura Jeleznic (480m), iar prin înşeuarea Oraşu Nou-Seini cu valea râului Someş. În partea de vest a munţilor Oaş, în lungul râurilor Tarna şi Turţ sunt două golfuri de câmpie colinară: Tarna-Batarci şi Turţ  -Gherţa Mare, ultimul legat de golful Cămârzana printr-o înşeuare joasă (Dl. Ursoi – Dl. Obârşia).
Spaţiile depresionare, în special cele din Ţara Oaşului, prezintă o structură concentrică, cu relieful dispus în trepte, vatra depresiunii cu altitudinile cele mai coborâte (sub 200m) fiind dominată de râuri cu lunci largi prin care-şi croiesc o albie minoră puternic încadrată.
Frecventele revărsări ale râurilor în luncă a făcut necesară amenajarea lacului Călineşti-Oaş, în scopul regularizării cursurilor acestora. Luncile râurilor sunt largi şi pătrund ca nişte golfuri în zona piemontană.
Treapta a doua altitudională este cea a dealurilor piemontane ce străjuiesc atât munţii Oaşului, dar şi masivul cristalin Culmea Codrului şi zona Tăşnadului (din sudul şi sud-estul judeţului).
O situaţie aparte o are Culmea Codrului, care sub aspect structural face parte din munceii cristalini scufundaţi şi înecaţi în formaţiuni sedimentare mai noi. În prezent, privită dinspre văile Crasnei şi Someşului, apare ca o culme semeaţă, dar a cărei înălţime nu depăşeşte 600m (580mVf. Lespezi). La nord şi vest de ea se dezvoltă o serie de dealuri piemontane în alcătuirea cărora nisipurile, pietrişurile, argilele şi marnele sunt dominante. Apele curgătoare, ce descind din aceeaşi culme spre râurile Someş, Homorod şi Crasna, au dat o fragmentare de tip „dual piemontan”, cu culmi orientate E-V şi mai puţin N-S.
La vest de râul Crasna se întinde piemontul Tăşnadului şi el fragmentat de afluenţii mai mici ai văilor Santău şi Checheţ sub forma unor platouri largi şi netede.
Atât în spaţiile depresionare, cât şi în cazul piemonturilor Codrului şi Tăşnadului, trecerea spre luncă (vatra depresiunii sau ariile de câmpie), se face printr-o treaptă de glaciesuri de contact.
Treapta a treia altitudinală este cea a câmpiei  denumită după râul a cărui contribuţie la formarea ei a fost esenţială. Câmpia Someşului, în funcţie de altitudinea absolută la care este  poziţionată, poate fi împărţită în:  Câmpia joasă  a Someşului şi Câmpiile Subcolinare.
Câmpiile subcolinare sunt dispuse sub piemonturile Codrului şi Tăşnadului şi poartă denumiri distincte: Câmpia Ardudului şi Câmpia Tăşnadului. Ele sunt formate din terase ale râurilor Someş şi Crasna şi echivalentul lor în glaciesuri pe zona deluroasă. Au altitudini ce se situează în limite de 135-180m.
La vest şi nod-vest de Canalul Ier se află Câmpia piemontan-terminală a Careiului cu altitudini de 120-160m şi alcătuită din soluri fosile şi loessuri. Domină zonele joase cu altitudini de 130-140m.
În partea de NV această câmpie este acoperită de dune de nisip stabilizate, iar în S şi SE argilele şi argilele nisipoase din fundament au favorizat apariţia de cernoziomuri levigate.
Câmpiile joase au ca subdiviziuni Câmpia Someşului şi Câmpia Ierului.
Relieful lor monoton, cu multe cursuri de apă părăsite, cu grinduri, amintesc de caracterul lor acumulativ. Văile care le traversează (Tur, Someş,Crasna) au pante reduse (0,3-0,4%o) şi îşi croiesc cu greu înaintarea spre colectorul Tisa. Din această cauză, aici inundaţiile sunt frecvente, chiar dacă s-au realizat lucrări hidrotehnice ce s-au dezvoltat din secolul XIX până în prezent.
Teritoriul judeţului Satu Mare se încadrează în Depresiunea Pannonică, mai precis în compartimentul estic al acestuia. Acest sector este cunoscut, în literatura geografică sub denumirea de Câmpia Tisei şi mai precis în sectorul nordic al acesteia, Câmpia Someşului. Această câmpie, formată din materialul adus de râuri din zonele de dealuri şi munţi care o flanchează la E şi SE, este o unitate relativ tânără.
La sfârşitul Terţianului fundamentul Depresiunii Pannonice a fost compartimentat prin fracturi, iar blocurile astfel formate s-au scufundat. Blocul Someşan s-a scufundat mai mult decât cel al Nirului. Zona a fost colmatată în timpul Pleistocenului. Procesul de scufundare a continuat până în Holocenul inferior. Zonele marginale fiind mai puţin afectate de mişcările de scufundare, au rămas suspendate faţă de câmpie sub formă de platforme. Ca urmare a evenimentelor geologice care au avut loc în Terţiarul superior şi în Cuaternar, în sectorul de NE al Depresiunii Pannonice s-au individualizat două categorii de unităţi tectonice :

    • unităţile de bazin, cuprinzând blocurile Someşan şi Nir, depresiunea Crasnei inferioare cu fostul bazin al Ecedei şi şanţul tectonic Ier;
    • unităţile de bordură în care sunt incluse: Platforma Tăşnadului, masivul cristalin Culmea Codrului şi prispa piemontană din faţa sa, bazinul neogen Baia Mare şi Depresiunea Oaş şi colinele exterioare ei.

Câmpia Someşană a suferit un proces de scufundare, însoţit de altul de colmatare. În acest proces se pot stabili două moduri de evoluţie, unul pentru unitatea de bazin şi altul pentru bordură.
În unitatea de bazin s-a manifestat scufundarea lentă şi continuă depunându-se sedimente groase (100-150m) formate din argile, nisipuri, pietrişuri şi loessuri.
În unitatea de bordură, predominante au fost fenomenele de eroziune, transport şi depunere care au determinat o succesiune de argile, nisipuri şi pietrişuri.
Ţinând seama de caracteristicile reliefului şi ale subasmentului se poate delimita Câmpia Someşului, care se întinde din marginea de vest a sistemului vulcanic Oaş-Gutâi până la marginea câmpiei nisipoase a Nirului. În aceste limite sunt depozite cuaternare.
Pleistocenul este reprezentat prin depozite lacustre loessoide şi de argilă roşcată, iar holocenul prin depuneri fluviatile (mâluri, nisipuri, pietrişuri) şi fluvio-lacustre (formaţiuni argiloase, turboase şi turbo-argiloase).
Câmpia Someşului este flancată la est de zona muntoasă vulcanică cu depresiunea sa intramuntoasă la sud-est de masivul cristalin Culmea Codru cu piemontul său şi la sud de o regiune de platformă din care face parte şi Platforma Sălăjană cu câmpia subcolinară din faţa ei.

Depresiunea Crasnei inferioare  s-a individualizat în partea de vest a blocului Someşan. La contactul cu blocul Nirului s-a format o câmpie joasă, slab drenată şi în bună parte înmlăştinită care este Câmpia Ecedei.

Blocul Nirului are la bază formaţiuni pleistocene (argile, nisipuri, pietrişuri) cu grosimi de 150-160m.
Şanţul tectonic al Ierului s-a format între blocul Nirului şi Platforma Sălăjană.

Munţii Oaş-Gutâi  sunt formaţi din roci magmatice noi (neogene) de natură efuzivă (andezite, dacite, riolite) acoperite parţial de aglomerate caolinizate şi tufuri vulcanice. Din conurile vulcanice se mai păstrează: Pietroasa, Cetăţuia Mare, Cetăţuia Mică, Neghiu Mic ş.a.
Masivele vulcanice încadrează depresiunea intramontană a Oaşului numită şi Ţara Oaşului. Depozitele sedimentare au intercalaţii de material piroclastic. Aici Ponţianul, reprezentat prin marne şi nisipuri, cuprinde şi strate subţiri de lignit (Negreşti-Oaş, Bixad, Târşolţ, s.a.). Cuaternarul constă din depozite piemontane, aluviale de luncă şi de terasă care acoperă formaţiunile mai vechi.

Piemontul Tăşnadului , situat la vest de râul Crasna, este caracterizat printr-un relief colinar creat de eroziunea fluvială.

CARACTERISTICI CLIMATICE

Clima temperat continentală cu veri călduroase , ierni friguroase şi precipitaţii bogate, prezintă mici diferenţe între zona de câmpie şi zona deluroasă. Cea mai ridicată temperatură +39 - +400 C,  a fost înregistrată în august 1952 la Carei (maximă absolută), iar cea mai scăzută, de - 400 C a fost înregistrată la Satu Mare în decembrie 1961 (minima absolută).
Natura, un întreg ce poate fi înţeles corect numai în urma analizei elementelor componente cu multă atenţie şi obiectivitate, impune investigaţii de detaliu din diferite domenii, ale căror rezultate se înscriu în personalizarea unor regiuni sau arii geografice de care depinde însăşi viaţa socială a populaţiei care o locuieşte.
Clima, prin efectele sale multiple asupra mediului în care se desfăşoară modelarea reliefului şi a substratului geologic, îşi pune puternic amprenta în caracterul geografic regional.
În cadrul climatului temperat-continental ce caracterizează România, judeţul Satu Mare ocupă regiunea de NV, aflată sub influenţa circulaţiei generale a maselor de aer, cu evidente nuanţe oceanice ce se resimt către est până la barajul arcuit al Carpaţilor Orientali şi Meridionali. În mod similar, Munţii Apuseni, deşi departe de a constitui o barieră compactă, din cauza porţilor Someşului şi Mureşului, influenţează local climatul prin desele ploi de relief cauzate pe pantele de vest ce forţează masele de aer să se ridice brusc, şi prin condensare să producă precipitaţii însemnate cantitative.
Temperatura medie anuală a aerului din judeţul Satu Mare este de 10-11ºC în câmpie, 7 – 8ºC în Culmea Codrului şi 7 – 5ºC în Munţii Gutâi. Diferenţierile sezoniere sunt evidente. În luna ianuarie, în regiunea de câmpie temperatura este de -2. . .  -3ºC iar în regiunea munţilor înalţi de la est de Oaş, de <-6ºC.
În schimb, în iulie, la câmpie se înregistrează >20ºC, faţă de Munţii Gutâi unde abia se realizează 14 – 18ºC.
Precipitaţiile medii anuale din judeţ totalizează o cantitate de 600 – 700 mm în regiunea de câmpie, > 800 mm în Culmea Codrului şi 1 000 . . . >1 200 mm în regiunea muntoasă din NE (Munţii Oaş şi Gutâi). Dar în cele două sezoane caracteristice (rece şi cald) cantităţile de precipitaţii cad în cantităţi uşor diferenţiate. Astfel, precipitaţiile din sezonul rece ating 250 – 350 mm în câmpie şi 400 . . . > 500 în Munţii Gutâi, iar în sezonul cald 350 – 400 mm la câmpie şi 450 . . .  > 500 mm în munţi.
Precipitaţiile solide căzute în sezonul rece determină acoperirea solului cu strat de zăpadă timp de 45 – 65 de zile în regiunea de câmpie şi 75 . . .  > 100  zile în munţi de la E de Depresiunea Oaş.
Importante sunt şi cantităţile maxime căzute în 24 de ore, cauzate de situaţii meteorologice deosebite. Astfel, în regiunea Beltiug s-au înregistrat circa 100 – 140 mm/24 ore şi chiar > 170 mm la Băiţa, pe pantele de răsărit ale Culmii Codrului.
Aceste precipitaţii, care în ultimii ani au fost determinate de tornade, încep să constituie un pericol pentru populaţie şi aşezările lor, producând avarii la clădiri (grindină, vânt puternic, fenomene electrice) şi inundaţii survenite pe neaşteptate.
În judeţul Satu Mare predomină vânturile de vest, de regulă aducând ploi. În Depresiunea Oaş, aproape total închisă, au loc inversiuni de temperaturi, mai ales vara, ce afectează deseori livezile de pruni şi meri.

Reţeaua Hidrografică

Apele din judeţul Satu Mare sunt reprezentate prin câteva râuri principale şi anume Someşul, Turul şi Crasna. Alimentate mai ales din ploi şi zăpezi, râurile au un regim hidric caracterizat de ape mari de primăvară şi iarnă şi viituri de vară cauzate de ploi asociate cu topirea zăpezilor. Faptul concordă cu debitele medii multianuale înregistrate la Satu Mare pe Someş : 300 – 325 m3/s în lunile martie-aprilie 50 m3/s, în septembrie-octombrie şi în jur de 100 m3/s în intervalul decembrie-ianuarie.
Someşul cu direcţia lui est – vest, străbate judeţul aproximativ pe la mijloc şi constituie principala axă de drenaj a apelor de suprafaţă. Cursul său actual a fost rectificat prin tăierea meandrelor şi îndiguit, evitându-se astfel inundaţiile.
Debitul mediu anual al Someşului de 115,18 m3/s  asigură o scurgere a apelor de 3,45 miliarde m3 mai ales vara şi un transport de aluviuni de 135,6 kg/s. Debitul râului înregistrează fluctuaţii mari, ca de exemplu 9,70 m3/s în februarie 1954 şi 3342 m3/s în mai 1970.
Crasna cu izvoarele ei în Munţii Meseş, cândva afluent al Someşului urmând ţinutul mlăştinos al Ecedei, străbate partea de vest a judeţului. În urma operaţiunilor de drenare râul a devenit afluent al Tisei. Ca şi în cazul Someşului, Crasna are un debit fluctuant, de la 36 m3/s până la 0,12 m3/s. Debitul mediu modest (4,56 m3/s la Moftinu Mic) este insuficient pentru irigaţii, fapt care a determinat realizarea unor canale prin care se scurg apele afluenţilor (Homorod, Maria).
Turul drenează Depresiunea Oaş şi munţii înconjurători, precum şi partea de nord a judeţului (Câmpia Someşului), ieşind în câmpie prin „poartă” de la Călineşti era un curs divagant (coeficient de sinuozitate 1,35) şi ulterior a fost îndiguit.
La principala reţea hidrografică se adaugă o serie de lacuri antropice şi anume Lacul Călineşti, la ieşirea Turului, de 8,6 milioane m3 şi cu utilizare complexă şi Andrid, în bazinul Ierului, cu funcţii nepermanente, o suprafaţă de 520 ha şi cu un volum de 17,50 milioane m3. Pe lângă acestea, amintim micile iazuri şi lacurile formate în carierele de pietrişuri şi nisip, unele amenajate, ca de ex. Lacul de Cristal de lângă Iojib,  Balastiera(Apa) etc. 
Pânza freatică la mică adâncime (2 – 3 m), panta mică a râurilor determinând meandre accentuate şi albii părăsite sau depresiuni cu exces de umiditate, au impus efectuarea succesivă a lucrărilor hidroameliorative începând de la începutul secolului al XX-lea. Regiunile îndiguite şi desecate ocupă aproximativ jumătate din suprafaţa judeţului, sub acest raport judeţul Satu Mare deţine întâietate, în cadrul ţării noastre.
Reţeaua hidrologica a judeţului Satu Mare reprezentată de râurile Someş cu o lungime de 60 km pe teritoriul judeţului, Tur cu o lungime de 66 km şi Crasna cu o lungime de 57 km.

POPULAŢIA

Populaţia totală a judeţului este de 367281 locuitori din care 44% populaţie urbană şi 56 % populaţie rurală.
Judeţul Satu Mare ocupă locul 29 din judeţele României .
Densitatea este 83,5 locuitori pe km2. 
Structura pe naţionalităţi se prezintă astfel : români 58,8%, maghiari 35,2%, germani 1,7%, rromi 3,7% şi alţii 0,6%.