În Localitatea Gherţa Mare, Comuna Turţ a fost sfinţită subunitatea SMURD

 




 

Comunele Turţ, Batarci, Călineşti Oaş, Turulung, Halmeu, Porumbeşti, Gherţa Mică şi Tarna Mare sunt deservite, începând de ieri, de Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD). Acesta a fost inaugurat ieri, sediul fiind în satul Gherţa Mare, comuna Turţ. Odată cu darea în folosinţă a ambulanţei SMURD a avut loc şi inaugurarea investiţiei de reabilitare a clădirii în care funcţionează Garda de Intervenţie Numărul 2 Turţ. Inaugurarea SMURD, dar şi prezentarea investiţiei de reabilitare a clădirii în care funcţionează pompierii şi paramedicii SMURD, au avut loc ieri,12.01.2012, începând cu ora 12.00, în satul Gherţa Mare din comuna Turţ. La eveniment au luat parte prefectul Radu Giurcă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, primarul comunei Turţ, Ioan Belbe, primarul comunei Călineşti-Oaş, Gheorghe Copil, primarul comunei Tarna Mare, Mariana Sobius, primarul comunei Turulung, Koczan Levente, comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş“ al judeţului Satu Mare, formată din inspectorul şef, colonelul Iulian Burz, prim-adjunctul acestuia, colonelul Dan Gheorghe, şi adjunctul inspectorului-şef, colonelul Nelu Hauşi, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, colonelul Gheorghe Avram, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Satu Mare, dr. Pataki Francisc, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din comunele învecinate Turţului, dar şi cetăţeni. Odată cu darea în folosinţă a ambulanţei SMURD, aceasta va deservi opt commune iar 35.000 de locuitori vor beneficia de serviciile ambulanţei SMURD. După o slujbă religioasă oficiată de 5 preoţi în frunte cu protopopul ortodox de Negreşti Oaş, Mihai Feher, s-a sfinţit şi ambulanţa SMURD, după care a fost tăiată panglica inaugurală, apoi colonelul Iulian Burz a oferit diplome de mulţumire oficialităţilor prezente. “Acesta este cel de-al patrulea serviciu medical SMURD din judeţ şi era foarte necesar în această zonă. Această ambulanţă va deservi cetăţenii din cele opt comune. Aceşti pacienţi vor fi transportaţi la Spitalul Orăşenesc din Negreşti-Oaş, iar o parte vor merge direct la Spitalul Judeţean Satu Mare acolo unde vor fi preluaţi de cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe, a declarat şeful ISU Someş Satu Mare. Sediul pompierilor, respectiv a paramedicilor SMURD, a fost reabilitat integral şi dotat la nivelul minim european cu ajutorul finanţărilor acordate din bugetele locale a celor opt comune.